M-am intors

Am revenit in tara, dupa un zbor luuuuuuuuuuuuuung.

Momentan, fac planuri pentru a “recupera” ce-am pierdut in trei luni de zile (alaturi de familie/prieteni).

Ne citim curand

Mama, I’m coming home…

Decolez de pe LAX maine la 3:00 PM ora Pacificului.

Ajung in Bucuresti duminica seara la ora 7:20 PM ora Romaniei.

De-abia astept sa traversez Carpatii, sa ma stiu acasa…

Sa nu aruncam trandafirii…

Sa zicem ca simtiti uneori nevoia sa va exprimati gandurile altfel decat in mod direct. Adica nu prin viu grai ci printr-un cadou, o mica atentie sau – de ce nu – o floare. Sunt ferm convins ca intelegeti ce vreau sa spun si ca fiecare dintre voi a facut cel putin o data asa ceva (a oferit gandurile sale sau a primit gandurile cuiva in acest fel).

Sa mai zicem si ca aceste ganduri nu sunt primite tocmai asa cum v-ati fi asteptat, si atunci cadoul pe care l-ati ales devine inutil. Daca respectivul cadou e un buchet de flori poate veti prefera sa le pastrati o vreme.

Florile aduc un plus de personalitate locului in care sunt pastrate. Florile sunt un lucru extraordinar, din foarte multe puncte de vedere. Sunt barbat – dar am avut mereu o afinitate deosebita pentru trandafiri, in special pentru cei albi. Din motivele traditionale si din altele – mai personale.

Dar – sa revin la ideea de mai inainte. Chiar daca pastrati florile care trebuiau sa transmita un mesaj iar respectivul mesaj nu a mai fost primit asa cum sperati, va trebui sa le aruncati pana la urma. Pentru ca – la fel ca multe lucruri frumoase pe lumea asta – sunt ceva efemer. Se ofilesc. Mor relativ repede.

Si atunci – florile vor trebui aruncate… si – odata cu ele – “gandul” (sau mesajul) pe care-l reprezentau isi pierde incet insemnatatea. Moare odata cu ele. Daca respectivul “gand” reprezenta ceva foarte deosebit pentru tine (tu fiind cel/cea care trebuia sa ofere florile), atunci – cand florile mor si trebuiesc aruncate – o parte din tine moare cu ele. Pentru un anumit timp… sau pentru totdeauna. Depinde, de la caz la caz.

Va doresc asadar – tuturor celor care cititi asta – sa nu ajungeti sa aruncati micile atentii care au scopul de a transmite un gand frumos altfel decat prin viu-grai.

Mai ales, sa nu ajungeti sa aruncati florile…

Mai ales, nu trandafirii…

Mai ales, nu pe cei albi…

P.S.: Sunt convins ca o sa apara si unii care sa faca glume proaste pe seama a ceea ce am scris aici. Personal ii impart in doua categorii : cei care n-au avut tupeul sa ofere trandafiri atunci cand era cazul si cei care sunt frustrati pentru ca au aruncat (din pacate) prea multi… Dar – suntem multi de multe feluri.

P.P.S: Nu – postul asta n-are nici o legatura cu Sf. Valentin care tocmai a trecut (ma puteti crede pe cuvant). E doar legat de anumite chestii rele care ni se intampla uneori unora dintre noi. Din pacate – uneori mai mult decat o data. La propriu sau la figurat.

Jurnal de America – partea II (poze)

Am ramas dator cu niste poze data trecuta. Le puteti vedea mai jos, impreuna cu cate o scurta descriere :

1. Cladirea de pe Sunset Boulevard, numarul 6464 – unde lucrez. In departare se vede “The Hollywood Sign”.

2. Pe drumul spre Hollywood Sign.

3. La Hollywood Sign (sau mai bine spus deasupra lui).

4. Pe plaja – la Pacific.

5. Apusul, pe plaja.

6. Plaja din San Clemente (unde am petrecut Craciunul).

7. Podul Golden Gate (San Francisco), vazut de pe vaporasul care mergea spre Alcatraz.

8. Alcatraz.

9. Cele mai simpatice animale de la “Los Angeles Zoo”.

10. Joshua Tree.

11. Falia “San Andreas”.

12. Hollywood Boulevard.

13. Kodak Theatre – unde se tin ceremoniile de decernare a premiilor Oscar.

14. Steaua lui Jamie Foxx (prietenii stiu de ce )

15. La Muzeul Figurilor de Ceara

Chuck Norris (din nou – prietenii stiu de ce )

Jackie Chan (care se ruga sa nu-l bat si i-am zis ca de data asta scapa ) si Owen Wilson

Cina cea de Taina.

16. Boston (Coasta de Est)

Boston-ul, vazut de la etajul 50 al unui zgaraie-nori.

In departare – Atlanticul (vazut de la acelasi etaj).

P.S.: La unele din poze e gresita data, pentru ca aparatul foto era setat aiurea si am observat prea tarziu. Da – stiu – unele poze sunt “rasturnate”. Exista un motiv si pentru asta

Jurnal de America – partea I

Sunt in Hollywood, Los Angeles de aproape o luna si jumatate… si inca n-am apucat sa scriu mai deloc. Asadar – o sa incerc sa compensez putin acum.

Toata lumea de acasa intreaba cum e aici… si primul lucru care imi vine in minte e “diferit”. Diferit fata de acasa, desigur. Ai putea spune ca e vara tot timpul… nu m-am gandit niciodata ca in mijloc de Ianuarie o sa ma bucur de temperaturi de 27 de grade Celsius E bine ca e cald si e frumos… dar parca tot imi lipseste un pic zapada. Anii trecuti – in perioada asta – eram “calare” pe sanie. Acum ma pot plimba pe strada in pantaloni scurti si tricou, fara sa am grija frigului.

Am fost la celebrul “Hollywood Sign” (de pe Hollywood Hills, LA). Era ciudat… vazusem semnul acela intr-o gramada de filme si acum l-am vazut in realitate. Imi amintesc asta in fiecare zi cand privesc pe fereastra biroului in care lucrez si vad semnul respectiv – altadata vazut doar la televizor, din cealalta parte a lumii…

M-am plimbat si pe Hollywood Boulevard (“Walk Of Fame”). Acolo unde fiecare artist celebru primeste o stea a lui. Am fost si la Kodak Theatre – acolo unde au loc marile premiere.

Am vazut Pacificul… si a fost extraordinar. M-am plimbat pe plaja, prin apa… E frumos. E intr-adevar frumos. Te face sa te gandesti cat esti de mic intr-o lume atat de mare.

Am gasit – aici, in Hollywood – si un “coltisor de Romania”. Un restaurant cu specific romanesc, unde mai merg cand mi se face dor de ciorba de pui sau de sarmale E ciudat cand auzi romaneste aici. Brusc, devii nostalgic.

Am fost si in San Francisco – si mi-a placut mai mult decat Los Angeles-ul. E altfel. E mai… european. Mai “cu cravata”. De pe insula Alcatraz (unde e vestita fosta inchisoare – devenita acum obiectiv turistic) – poti cuprinde cu privirea orasul, si podul Golden Gate. E ceva de-a dreptul superb – credeti-ma pe cuvant.

Ca o nota comica – pot adauga ca am auzit manele “urland” dintr-un Lincoln Navigator – chiar pe Hollywood Boulevard. Am ras si mi-am vazut de drum… nu ma asteptam sa le aud tocmai aici.

E adevarat ca aici se mananca foarte mult mancare gen fast-food. Burgerii sunt la putere. Dar sunt mult mai gustosi aici, decat acasa. Probabil pentru ca aici contin carne adevarata Am descoperit in schimb bucataria asiatica – si am devenit de-a dreptul fascinat de ea. Cum spunea unul dintre colegii romani de aici “nu pot sa cred ca am trait 20 de ani si n-am mancat sushi”. Va recomand – sigur n-o sa regretati.

Ceea ce m-a surprins intr-un mod foarte placut aici e calitatea serviciilor, comparativ cu Romania. Stiti scarba aia pe care o vedeti uneori acasa pe chipul vanzatorilor, cand intrati intr-un magazin (“scarba” pentru ca ii deranjati de la cafeaua de dimineata sau de la obisnuitele barfe)? Sau pe chipul chelnerilor – care va servesc de parca abia asteapta sa scape de voi? Aici inca n-am intalnit asa ceva… si nici nu cred ca o sa intalnesc. Doar la restaurantul romanesc serviciul lasa putin de dorit (tind totusi sa cred ca e din cauza ca sunt doar doua persoane care fac toata treaba). Oricum – mancarea e foarte buna si acolo.

Stiti – aici soferii chiar se opresc la trecerea de pietoni   . Ba sunt si cazuri in care dau in spate – ca sa iti faca loc sa treci. Am asa o impresie ca o sa mi se faca brusc dor de treaba asta – de indata ce ma intorc acasa… Oamenii sunt mai amabili. Amabilitatea e privita ca o obisnuinta, nu ca o obligatie. Ceea ce nu poate fi decat un lucru bun.

Toate locurile sunt exact ca in filme… pentru ca si filmele alea au fost si ele filmate undeva, nu? Intr-una din zile – cand ma intorceam din pauza de masa – se filma o scena dintr-un episod din “Heroes” chiar in fata cladirii unde lucrez. Ceea ce apare insa mai putin in filme e mizeria de pe strada. Gunoiul, oamenii fara casa care dorm in plina strada…  chiar si pe celebrul Hollywood Boulevard. Dar cred ca astea sunt unele din problemele care apar in orice metropola.

A fost un post destul de scurt. O sa revin cu poze.

E frumos aici, dar oricat de frumos ar fi – tot mi-e dor de casa. De cei dragi, de ceea ce imi place sa numesc in mod generic “acasa”. Acolo unde e asa cum nu e nicaieri in alta parte. Acolo – in cealalta parte a lumii…

Craciun Fericit tuturor !

N-am mai apucat sa scriu de cand am ajuns in L.A., dar o sa incerc sa-mi fac timp in week-end-ul care vine (am destule de spus, oricum).

Pana una-alta – va doresc tuturor un Craciun Fericit si toate cele bune, de pe “Coasta Pacificului” (Hollywood, Los Angeles – California).

Sa ne citim cu bine.

Plec din nou…

… de data asta in SUA, pentru trei luni. La schimb de experienta (“work-related”). In Los Angeles, California. Mai exact – la Hollywood . Decolez de la Bucuresti – duminica dimineata (7 Decembrie).

Asadar – cred ca urmatorul post il voi scrie de pe Coasta Pacificului.

Blogul o sa fie una din modalitatile prin care voi tine legatura cu Romania.

Asadar, sa ne citim cu bine !

Duminica – Romania voteaza… din nou !

Urmariti cu atentie – si dati mai departe. Nu – nu fac nici un fel de reclama. Dar piesa e “beton”.

Daca vrea cineva versurile :

VICTOR SOCACIU
Cantec pentru mama lor

Refren :
Buna tara, rea croiala
Mama ei de randuiala.
Aia hoti, astia hoti,
Mama lor la toti.

Vin ai nostri, pleaca ai nostri
Noi râmînem tot ca prosti.
Aia hoti, astia hoti,
Mama lor la toti.

Bat-o vina, bat-o strechea
Trage-aicea cu urechea.
Mai romane, om sarac
Iara ti-au venit de hac.

Ne promit marea cu sarea
Si conduc aiurea tara.
Opozanti si potentati
Iar va bateti joc de frati.

Refren …

Politrucii-si fac concedii
Pe la Cannes, Hawai, ca regii
Pensionarii, pedagogii
Au ajuns precum milogii.

Venetici fac pretul painii
Iar la cozi stam noi, romanii
Muncitorii n-au salarii,
Curvele pupa dolarii.

Refren …

Romania-i de vanzare
Cu uzini, crese, hotare.
Spagile au zornait,
Algoritmu-i multumit.

Dumnezeu dac-ar veni
Prim-ministru intr-o zi
L-am manji si i-am gasi
Cazier la SRI.

Refren …

Care e numele tau de manelist?

Poti afla aici. Trebuia sa apara si asta, mai devreme sau mai tarziu…

Sau – daca vrei sa afli cat de manelist esti, poti afla aici.

P.S.: Asa, ca sa radeti si voi

“Merit un salariu mai mare”

Expresia din titlul acestui post poate fi urmata de un semn de exclamare sau de un semn de intrebare. Diferenta e evidenta. Cand tu rostesti – in gand sau cu voce tare – aceasta expresie, ce semn pui la finalul ei? Iti spui “merit un salariu mai mare ?” sau “merit un salariu mai mare !” ?

Inainte de a continua – tin sa mentionez ca acest post nu contine nici o referire (directa sau indirecta) la actualul meu loc de munca. Spun asta ca sa nu sara vreunul sa faca afirmatii nefondate. Se stie doar ca obiceiul de a “da cu paru’” e adanc inradacinat in mintea taranului romanului, alaturi de grija pentru capra vecinului.

De regula – atunci cand lucrezi, faci asta pentru cineva care plateste. Cel mai probabil – nu te plateste direct pe tine (daca ai face freelancing plata nu s-ar mai numi generic “salariu”), ci il plateste pe seful tau. Seful tau e cel care iti valorifica munca, pune un pret pe ea, obtine niste bani de pe urma ei si – printre altele – te plateste pe tine. Te plateste la un anumit nivel care tie, ca angajat – iti convine sau nu. Daca iti convine, e bine (cel putin pentru o vreme). Daca nu – iei masuri. Si aici pot aparea problemele.

Sa presupunem ca lucrezi 8 ore pe zi, ca aproape toata lumea. Esti platit cu suma de X euro pe luna. Tu esti convins ca meriti suma de Y euro pe luna. De regula, Y e mai mare decat X. Sunt si cazuri in care Y este egal cu X, e adevarat. Dar cele mai frecvente sunt cazurile din primul exemplu – cand tu consideri ca meriti o suma mai mare decat cea care ti se ofera. De cele mai multe ori – cand salariul actual nu-ti convine, ceri marire (de la sef). De regula, cand te duci sa ceri marirea de salariu – te duci cu un set de motive, ca de exemplu :

• ai evoluat din punct de vedere profesional de la ultima marire de salariu
• ti s-au inmultit sarcinile acordate in ultima vreme – si mai multe responsabilitati implica o recompensa financiara mai insemnata
• o firma concurenta ti-a facut o oferta mai buna din punct de vedere financiar, si te gandesti serios daca e cazul sa o accepti
• un alt coleg de la locul tau de munca face acelasi lucru ca si tine, e la fel de competent dar e mai bine platit (asta tine putin de ideea cu “capra vecinului” – dar e totusi un motiv relativ des invocat)
• superiorii te apreciaza si te recomanda pentru marirea de salariu
• ti-ai dovedit deja devotamentul prin numarul mare de ore suplimentare din ultima vreme

Inainte sa invoci acest set de motive, mediteaza asupra lor.

Daca ai evoluat din punct de vedere profesional, va trebui sa poti sustine acest lucru. Prin feedback-uri pozitive de la superiori sau de la clienti, prin cursuri care le-ai absolvit cu brio, etc. Daca te bazezi strict pe feedback-ul clientilor – poti avea uneori surprize. Nu sunt rare cazurile in care daca faci doar lucruri bune – clientul nu te lauda pentru simplul motiv ca “asa trebuia facut”, iar cu prima ocazie cand o dai in bara iese cu scandal. Clientii sunt oameni care platesc, care au un anumit caracter si care asteapta anumite rezultate. Nu orice client poate aprecia o serie de rezultate bune, dar aproape orice client va da un feedback negativ la primul rezultat slab din punct de vedere calitativ.

Daca ti s-au inmultit sarcinile acordate in ultima vreme si reusesti sa le faci fata, va trebui ca seful sa stie asta cand te duci sa ceri marirea de salariu. Va trebui sa fie constient de evolutia ta din acest punct de vedere. La fel si in situatia in care clientii te preseaza mai mult.

Daca o firma concurenta ti-a facut o oferta mai buna si vrei sa-i spui sefului tau asta – ar fi bine sa fie adevarat. O minciuna poate fi usor descoperita in aceste cazuri. De cele mai multe ori, printr-un simplu telefon. Totodata – ai grija la reputatia acelei firme concurente pe piata muncii.

Daca te compari cu un alt coleg – si iti compari si salariul actual cu cel al colegului respectiv – fii atent la parerea pe care o are seful tau despre acel coleg. Daca parerea e una buna – ai putea ajunge sa fi comparat cu acel coleg intr-un mod foarte detaliat. Daca reusesti sa-ti convingi seful ca esti pe picior de egalitate cu colegul respectiv din punct de vedere al aptitudinilor profesionale si al responsabilitatilor asumate, dar totusi ai un salariu mai mic – atunci ai un punct in plus.

Daca seful apeleaza la parerea superiorilor despre tine (superiorii tai,dar care sunt tot angajatii lui), va trebui ca aceasta parere sa fie una buna. Daca un superior iti face o recomandare proasta cand tu te duci sa ceri marirea de salariu, asta n-o sa “pice” tocmai bine. Pe de alta parte – superiorul tau va trebui sa te evalueze din punct de vedere profesional, nu personal. Poti fi un om foarte dificil, dar cu importante aptitudini profesionale – pe care sa le valorifici intr-un mod evident. Daca ai avut o altercatie cu superiorul tau in plan strict personal – aceasta altercatie nu trebuie sa influenteze parerea superiorului tau despre tine – din punct de vedere strict profesional.

Faptul ca ai un numar impresionant de ore suplimentare e o sabie cu doua taisuri. Pe de o parte – asta poate fi dovada ca esti devotat muncii tale si ca te straduiesti ca totul sa iasa bine. Pe de alta parte – poti fi un incapabil care nu reuseste sa-si termine treaba in timp util, si are nevoie sa faca ore suplimentare pentru a-si duce la bun sfarsit treaba ce trebuia s-o termine in timpul orelor normale de program. Un alt motiv poate fi ca ai facut ore suplimentare pentru studiu, pentru a evolua din punct de vedere profesional. Asadar – foarte mare atentie, daca te decizi sa mentionezi acest motiv. Am vazut recent la cineva un status de messenger care spunea cam asa : “Nu esti platit pe ora. Esti platit pentru valoarea pe care o dai acelei ore”. Perfect adevarat – parerea mea.

Cand incepi sa te gandesti la marirea de salariu, ia expresia din titlul acestui post si pune-i in coada semnul intrebarii (“merit un salariu mai mare ?”).  Dupa ce termini analiza setului de motive de mai sus – ia din nou expresia din titlu si gandeste-te daca vei inlocui semnul intrebarii (“merit un salariu mai mare ?”) cu unul al exclamarii (“merit un salariu mai mare !”). Daca nu vei inlocui semnul intrebarii – asta poate insemna ca nu esti sigur de motivele mai sus mentionate – caz in care va trebui sa le revezi si sa-ti dai seama ce anume trebuie imbunatatit. De asemenea, poate insemna ca esti prea timid. Daca asta e singura problema, incearca sa o depasesti cat mai repede. Daca – in final – in coada expresiei din titlu se va gasi un semn al exclamarii (“merit un salariu mai mare !”), atunci esti pregatit sa ceri aceasta marire. Bafta !

Tu ce zici? Meriti un salariu mai mare?

LATER EDIT : Cu riscul de a ma repeta, tin sa mentionez (la modul cel mai serios posibil) ca acest post nu face nici o referire directa sau indirecta la actualul meu loc de munca. Am scris ceea ce se poate citi mai sus in urma unei analize a mediului de munca existent. Analiza este facuta din punctul meu de vedere, fara nici o alta influenta. Sper ca a avut cineva suficienta rabdare incat sa citeasca tot